Thursday 23 December 2010

Iaşule, Iaşule, mândră cetate


În această seară, la Iaşi, FUEGO şi-a încheiat turneul naţional de colinde "Se-ntorc colindele acasă". Deşi friguroasă, Sala Sindicatelor a fost aproape plină. Pe parcursul celor două ore cât a durat spectacolul, artistul a delectat asistenţa cu colinde tradiţionale şi proprii compoziţii, vestind naşterea Domnului. A fost o seară minunată, din care am rămas impresionat de un cântec dedicat Iaşului, al cărui versuri vi le redau mai jos:




Iaşule, Iaşule, mândră cetate
Numele tău, ţara străbate
Ai fost mereu şi vei rămâne
Oraş al celor 7 coline.

Iaşule, Iaşule, mândru oraş
Cine nu-ţi spune frumos oraş
La fel ca Roma, frate cu tine
Oraş al celor 7 coline.

Iaşule, Iaşule, mândră cetate
Numele tău, ţara străbate
Când în Copou, teii-nfloresc
De Eminescu îmi amintesc.

Iaşule, Iaşule, mândră cetate
Numele tău ţara străbate
Oricât aş fi plecat de departe
Inima mea, la tine bate.

Iaşule, Iaşule, mândră cetate
Numele tău, ţara străbate
Ai fost mereu şi vei rămâne
Oraş al celor 7 coline.

Pentru versiunea audio apăsaţi aici.

11 comments:

  1. Iti multumesc ca mi-ai amintit aceste minunate versuri despre minunata mea urbe, capitala de suflet a romanilor, vitregita si batjocorita ca tot ce-i de valoare pentru egregorul romanesc

    ReplyDelete
  2. E din clasa mea

    ReplyDelete
  3. Cine a compus versurile?

    ReplyDelete

click here for search engine submission
search engine submission